Dermato – Estetică

La Centrul Medical Frăsie, abordăm dermato-estetica cu profesionalism și atenție la nevoile individuale ale fiecărui pacient. Dermatologia estetică îmbină expertiza medicală cu tehnici moderne, non-invazive, pentru a trata imperfecțiunile pielii, a estompa semnele de îmbătrânire și a reda pielii luminozitatea naturală.

Fie că este vorba despre probleme precum acneea, cicatricile, petele pigmentare sau dorința de reîmprospătare a aspectului tenului, oferim soluții personalizate, sigure și eficiente.

Dr. Alexandra Radu

Medic specialist dermatolog

Dr. Alexandra Radu, medic specialist dermatolog, absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Centrului Medical Frăsie din Craiova, unde oferă consultații și proceduri dermatologice avansate, inclusiv dermatoscopie, tratamente pentru acnee, psoriazis, dermatite, alopecie și diverse proceduri de dermatologie estetică.

Cu o educație medicală solidă, s-a specializat în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor pielii. Este cunoscută pentru atenția acordată pacienților, abilitățile de diagnostic precis și implicarea în evoluția continuă a practicii sale medicale, reflectată în actualizările constante ale cunoștințelor medicale.

În perioada rezidențiatului a câștigat premiul Ștefan Gh. Nicolau, ediția a XII-a pentru Boala Rosai Dorfman, forma cutanată. Acest succes subliniază nu doar angajamentul său față de excelență în cercetare, ci și contribuția semnificativă la înțelegerea și abordarea afecțiunilor dermatologice.

Regenix – HIFU (Hight Intensity Ultrasound) Lifting facial NONCHIRURGICAL

HIFU sau hipertermia conformatională se bazează pe ultrasunete de frecvențe înalte intens focusate care stimulează regenerarea colagenului existent în piele, dar și formarea de colagen nou – neocolageneza.

HIFU este singurul tratament non-invaziv care utilizează ultrasunete și propriul proces natural de vindecare a corpului pentru liftingul non-chirurgical al pielii care și-a pierdut elasticitatea și fermitatea.

Beneficii

• redefinește ovalul și volumetria feței;
• corectează ptoza gravitațională;
• modelează bărbia dublă;
• lifting pleoape superioare și sprâncene;
• reduce ridurile adânci, inclusive cele nasolabiale;
• tonifică pielea de la nivelul gâtului și decolteului;
• reduce pungile de sub ochi și cearcănele.

Când se văd rezultatele tratamentului și câte ședințe sunt necesare?

Procesul de rejuvenare și de lifting începe imediat după ședință (10%) și devine vizibil în săptămânile urmatoare. După 3 luni efectele sunt vizibile 100%.
HIFU este singura procedură aprobată de FDA de ridicare a pielii lăsată și lipsită de fermitate din aceste zone greu de tratat, folosind energia ultrasunetelor în condiții de siguranță.

Posibile reactii post-tratament

Pielea poate fi eritematoasă și congestionată imediat după tratament, însă roșeața se estompează în următoarele ore.

Pot apărea edem discret, senzație de furnicături sau sensibilitate la atingere, însa cu caracter temporar. Mai puțin frecvent echimoze sau amorteală pe suprafete mici de piele.

OXY MED

Echipamentul Oxy Med folosește o tehnologie specială care transformă oxigenul din aer (cu o puritate scăzută de 16–18%) în oxigen cu puritate medicală de 98%.

Opțional, acest oxigen este îmbogățit cu seruri ce conțin substanțe active, iar bulele de oxigen hiperbaric sunt difuzate cu o presiune controlată direct la nivelul pielii, fiind introduse în profunzimea dermului.

• Presiune puternică: 2,66 bari
• Puritate medicală a oxigenului: 98%

Studiile arată că produsele aplicate clasic pe piele pot avea nevoie de până la 8 ore pentru a penetra complet straturile epidermei — iar uneori, nu ating toate nivelurile.

Cu oxigenul hiperbaric, substanțele active pătrund mult mai profund, în maximum 90 de minute.

Beneficii:

• Oferă luminozitate și strălucire tenului;
• Diminuează ridurile fine;
• Netezește și catifelează pielea;
• Are efect bactericid;
• Normalizează secreția de sebum;
• Reduce cuperoza prin mecanisme angioneogenetice.

Tratamentul este rapid, non-invaziv, cu efecte vizibile imediat și de lungă durată. Chiar după prima ședință, pielea este vizibil oxigenată, iar producția de colagen și elastină este stimulată.

Tenul devine mai hidratat, revitalizat și întinerit, iar ridurile fine se estompează.

Un avantaj major al aparatului este capacitatea de a accelera vindecarea după tratamente invazive (precum peeling chimic, epilare cu laser, tatuaje sau machiaj permanent), oferind pielii un efect calmant și reconfortant.

TERAPIA PRP SAU TERAPIA „VAMPIR”

Terapia PRP, cunoscută și sub denumirea de „terapia vampir”, este o procedură minim invazivă care presupune injectarea de plasmă bogată în trombocite (Platelet Rich Plasma) la nivelul pielii, având ca scop biorevitalizarea și rejuvenarea.

Indicațiile procedurii:

• Cronoîmbătrânirea – modificări ale pielii determinate de înaintarea în vârstă;
• Fotoîmbătrânirea – pielea îmbătrânită din cauza expunerii la radiații UVA și UVB;
• Melasmă, pete pigmentare (ten, decolteu, mâini);
• Cicatrici postacneice – atrofice;
• Afectiuni dermatologice – dermatită atopică, dermatită seboreică, psoriazis, eczema;
• Căderea părului – alopecie androgenetică sau efluviu telogen;
• Cearcăne, piele în exces și pungi sub ochi.

Combinații posibile pentru rezultate potențate:

Terapia PRP poate fi combinată, în aceeași ședință, cu alte tratamente estetice:

• Microneedling;
• Fillere cu acid hialuronic;
• Toxină botulinică;
• Peeling chimic sau biorevitalizare fără ace (PRX-T33);
• Terapie cu laser sau IPL.

Reacții adverse:

PRP-ul este un produs autolog (propriu organismului), ceea ce reduce semnificativ riscul de reacții adverse. Poate apărea înroșirea pielii, iar eritemul poate persista până a doua zi. În unele cazuri apar echimoze (vânătăi). Machiajul este contraindicat timp de 48 de ore pentru a evita riscul unei infecții.

Recomandări înainte de procedură:

• Nu consumați alcool;
• Evitați alimentele grase;
• Hidratați-vă corespunzător (consumați multe lichide);
• Pregătiți ultimele analize de sânge pentru a le prezenta medicului.

Recomandări după procedură:

• Evitați expunerea la soare, solar sau băi fierbinți pentru câteva zile;
• Nu aplicați machiaj timp de 48 de ore;
• Se recomandă utilizarea de creme calmante și reparatoare.

Câte ședințe sunt necesare și cât durează efectele?

Numărul de ședințe este stabilit în urma consultației, însă în general sunt necesare între 3 și 6 ședințe pe an, la un interval de 7–10 zile.

Procesul de regenerare tisulară este continuu, însă menținerea rezultatelor depinde de un stil de viață sănătos, protecția solară adecvată și o rutină corectă de îngrijire a pielii.

Dermapen 4 – Cel mai avansat sistem de terapie microneedling la nivel mondial

Mezoterapia sau microneedling-ul medical este un tratament modern, minim invaziv, care are ca scop stimularea sintezei fibrelor de colagen la nivelul pielii.

Dermapen 4 reprezintă cea mai nouă tehnologie în acest domeniu, fiind un dispozitiv revoluționar ce utilizează un sistem de 16 ace ultra-fine, capabile să creeze 1920 de microcanale pe secundă în piele.

Tratamentul presupune injectarea superficială, în stratul dermic, a substanțelor active precum aminoacizi, enzime, vitamine sau minerale, îmbunătățind vizibil textura, tonusul și calitatea pielii.

Indicațiile procedurii:

• Riduri fine și medii;
• Laxitate cutanată (efect de lifting);
• Rejuvenare și revitalizare cutanată;
• Hiperpigmentări;
• Cicatrici atrofice sau hipertrofice (post-acnee, traumatisme, arsuri);
• Vergeturi;
• Alopecie (căderea părului).

Cum se realizează tratamentul?

Procedura se efectuează sub anestezie locală, pentru confort maxim. Se poate aplica pe multiple zone: față, gât, decolteu, mâini, dar și pe alte regiuni ale corpului afectate de vergeturi sau laxitate cutanată.

Contraindicații:

• Infecții active ale pielii (acnee papulo-pustuloasă, herpes)
• Tratament curent cu anticoagulante

Rezultate și număr de ședințe:

Protocolul de tratament este personalizat în funcție de afecțiunea tratată. Atât adâncimea cât și intensitatea procedurii sunt adaptate fiecărui pacient.

Se recomandă 4–6 ședințe la un interval de 2–4 săptămâni, urmate de ședințe de întreținere, stabilite împreună cu medicul dermatolog.

Rezultatele apar progresiv, de obicei între 10–14 zile de la prima ședință.

Indicații post-procedură:

• În funcție de intensitate, perioada de recuperare variază între 12 și 48 de ore (eritem, edem)
• Se recomandă:
◦ Aplicarea de măști hidratante și creme cicatrizante
◦ Utilizarea strictă a cremelor cu protecție solară ridicată
◦ Evitarea expunerii directe la soare sau machiajului imediat după procedură

Skin Tech Mask – Terapie facială avansată cu 3 tehnologii într-un singur echipament

Skin Tech Mask este un dispozitiv multifuncțional de ultimă generație, care combină eficient trei tehnologii de tratament:

– Low Level Laser Therapy (LLLT);
– Galvanoterapie;
– Infraroșii.

Low Level Laser Therapy (LLLT)

Formă complexă de fototerapie, LLLT produce modificări la nivel celular, adaptându-se nevoilor pielii în funcție de lungimea de undă utilizată. Este eficientă în tratarea inflamațiilor, regenerarea celulară și accelerarea procesului de vindecare.

Galvanoterapia

Datorită celor 7 electrozi amplasați strategic pe întreaga suprafață a măștii, galvanoterapia permite penetrarea profundă a ingredientelor active aplicate pe piele, crescând eficiența tratamentului.

Infraroșii

Razele infraroșii nevizibile de 830 nm stimulează circulația sanguină, activează fibroblastele, detoxifică țesuturile și acționează până la nivel muscular.

Rezultatul este o îmbunătățire vizibilă cu 51–57% a texturii pielii, prin accelerarea sintezei de colagen și elastină. De asemenea, ajută la relaxarea ridurilor glabelare și a celor din zona ochilor („laba gâștii”).

Avantaje și utilizare:

• Acționează simultan pe față și gât, datorită celor două module dedicate;
• Poate fi utilizată ca tratament individual sau combinată cu alte proceduri estetice;
• Rezultate vizibile: piele mai fermă, netedă, revitalizată și tonifiată.

Contraindicații:

Nu este recomandată persoanelor cu fotofobie sau epilepsie, deoarece luminile pulsatile pot declanșa un episod specific.

HidratIQ

Aqua Peel – tehnologie cu dublu circuit simultan: absorbție și difuziune; terapia în 4 pași consecutivi cu rol în curățarea și exfolierea superficială a tegumentului, hidratare și drenaj facial.

• PAS 1: HIDRA – PEEL A – soluțiile difuzate conțin AHA (acid glicolic, acid malic, acid tartaric, acid lactic și acid citric) dizolvă conexiunile dintre keratinocitele epidermului din zonele obrajilor și pomeților, iar presiunea negativă va produce exfolierea superficială a tegumentului. În această etapă se activează colagenul, consolidează nutriția și rezistența la oxidare.

• PAS 2: HIDRA – PEEL B – soluțiile conțin BHA (acid salicilic) sunt liposolubile și difuzate la nivelul Zonei T (frunte, nas și bărbie) penetrează și dizolvă sebumul, reziduurile obținute fiind absorbite. Această etapă este recomandată mai ales la persoanele cu tendință la acnee, puncte negre și realizează o curățare profundă.

• PAS 3: HIDRA – DRAIN – prin manevre specifice drenajului limfatic sunt stimulate circulațiile limfatică și sangvină; se obține un efect detoxifiant și o reducere a cearcănelor și pungilor de sub ochi.

Oxy – Bubble + efectul BOHR – o combinație revoluționară cu rezultate spectaculoase la nivelul pielii prin oxigenarea țesuturilor din interior spre exterior și o bună hidratare naturală.

• Capsula specială în contact cu gelurile cu ingrediente active eliberează milioane de molecule de CO₂ care explodează la nivelul pielii inducând simultan efectul Bohr. În acest moment pH-ul tegumentului scade, iar circulația sangvină superficială este stimulată.

• Oxihemoglobina, transportul moleculelor de oxigen la nivel celular, eliberează oxigenul în țesuturile/celulele “avariate” și hipoxice.

Oxy – Spray – un dispozitiv prevăzut cu un recipient în care se introduc diferite seruri cu ingrediente active (acid hialuronic, multivitamine, enzime) pentru a fi pulverizate fin la nivelul barierei dermo – epidermice. Rezultatul constă într-o hidratare și luminozitate facială.

Se recomandă ca pas ulterior tratamentelor de Aqua Peel și/sau Oxy Bubble.

Crio/Heat – tehnologie duală ce îmbină temperaturi la 2 extreme: minim 0 grade C și maxim 45 grade C pentru închiderea și deschiderea porilor, pentru tonifierea pereților vasculari (vasoconstricție/vasodilatație), pentru un ușor lifting facial, pentru calmare și decongestionare.

Radiofrecvența 2D/4D

Acționează pe mai multe direcții:
– căldura indusă de cei 2/4 poli stimulează fibroblaștii crescând sinteza de fibre proteice (colagen și elastină) pentru efectul de “tightening” și compactare;
– cei 2/4 poli de radiofrecvență induc un efect de scurtare al rețelei de fibre elastice deformate și alungite obținând un lifting facial instant;
– un alt mecanism important al radiofrecvenței este termolipoliza selectivă, acest lucru făcând din radiofrecvența 2D/4D singura terapie de slăbire volumetrică a conturului feței și a bărbiei duble.

Ultrasunete SMALL/LARGE – unde acustice cu triplă acțiune mecanică (vibrații), chimică (sonoforeză) și fizică (efect Joule) infuzează ingredientele active ale serurilor în derm pentru a obține o bună hidratare a țesuturilor. Sonoforeza este fenomenul ce induce 25% din substanțele active în țesutul vizat.

Altesse Nanolaster Trilogy

Noul Altesse, cea mai performanta tehnologie de epilare definitiva, combina beneficiile celor 3 lungimi de unda, Alexandrite 755nm, Diode 808nm si Yag 1064nm, facând din acesta un echipament rapid, eficient si sigur pe toate tipurile de par si piele, vizând diferite adâncimi si structuri din foliculuii de par.

Dispune de o tehnologie de racire bine conceputa (TEC) care garanteaza o procedura de tratament confortabila, sigura si eficienta.

3 lungimi de unda

Caracteristici:

Alexandrite 755nm

Lungimea de unda Alexandrite ofera o absorbtie de energie mai puternica de catre chormoforul de melanina, ceea ce îl face ideal pentru cea mai larga gama de tipuri de par, în special de culoare deschisa si subtire. Cu o penetrare mai superficiala, lungimea de unda de 755 nm vizeaza inflamarea foliculului de par, eficient pentru parul din zone precum: sprâncenele si buzele superioare.

Diode 808nm

Lungimea de unda de 808 nm are un nivel moderat de absorbtie a energiei de catre melanina, ceea ce îl face sigur pentru tipurile de piele mai închise.

Capacitatile sale de penetrare profunda vizeaza bulbul foliculului de par, în timp ce penetrarea moderata a adâncimii tesutului o face ideala pentru tratarea bratelor, picioarelor, obrajilor si barbiei.

Yag 1064nm

Lungimea de unda yag 1064 se caracterizeaza printr-o absorbtie mai mica de energie de catre melanina, ceea ce o face o solutie concentrata pentru tipurile de piele mai închise la culoare.

În acelasi timp, 1064 nm ofera cea mai profunda penetrare a foliculului de par, permitându-i sa tinteasca bulbul si papilele, precum si sa trateze parul din zone precum: scalpul, axilele .

Fara pigmentare, utilizat pentru orice tip de piele. Altesse este utilizat pentru orice tip de piele si orice prag de sensibilitate.

Epilare definitiva cu laser ultraperformant altesse pentru o piele de vis.

Trateaza toate tipurile de par, de la parul negru la cel blond; Trateaza toate tipurile de piele, de la cea mai alba, pâna la cea mai neagra;Fara durere;Sesiuni de tratament mai scurte;Tratament eficient si sigur.

Care este diferenta dintre Nanolaser Trilogy 755/808/1064 si Dioda laser 808?

Nanolaser Trilogy 755/808/1064 nm acttioneaza în 3 adâncimi diferite, selectând în mod diferit radacinile superficiale, medii sau profunde ssi transmitând energii variate.

Laserul trilogy actioneaza puternic si în egala masura pe firele blonde, atene sau brune, superficiale sau adânci si încapatânate.

Dioda laser 808 nm actioneaza pe toate tipurile de piele. Energia absorbita de foliculul de par este moderata si perfecta pentru firele de par atene, castanii si brune, aflate la adâncimi medii. De exemplu: mâini, picioare.

Hiperhidroza

Hiperhidroza reprezintă o producție anormal de mare de sudoare, care poate fi clasificată în funcție de mai multe criterii. De exemplu, transpirația excesivă poate fi generalizată, afectând întregul corp, sau localizată, manifestându-se în zone specifice precum axile, palme sau tălpi.

De asemenea, este important de distins între hiperhidroza primară, care este adesea congenitală și legată de o disfuncție a sistemului nervos vegetativ, și cea secundară, care poate fi un simptom al altor afecțiuni.

Un tratament inovator și tot mai popular este injectarea cu toxină botulinică în zonele afectate.

Această procedură vizează blocarea mușchilor erectori ai glandelor sudorale, reducând astfel semnificativ producția de sudoare. Este o soluție care oferă rezultate pe termen lung și poate îmbunătăți considerabil confortul zilnic al pacienților.

De exemplu, după tratamentul cu toxină botulinică, este important să:

– nu masăm zona tratată
– evităm expunerea la căldură excesivă pentru cel puțin 24 de ore.

Aceste măsuri ajută la prevenirea răspândirii toxinei în afara zonei vizate și la maximizarea eficacității tratamentului.

Pentru a menține un confort zilnic optim după tratamentul pentru transpirație excesivă, este recomandat să adopți o rutină zilnică de îngrijire a pielii care să includă produse hidratante și calmante.

În plus, purtarea îmbrăcămintei din materiale naturale, care permit pielii să respire, poate contribui semnificativ la reducerea disconfortului cauzat de transpirație.

Alte servicii

  • Toxină Botulinică (Vistabel, Alluziance);
  • Tratament Hiperhidroză;
  • Mezoterapie scalp/față – cocktail de vitamine;
  • Mezoterapie RRS Eyes;
  • Peeling PRX T33;
  • Dermapen + PRP;
  • Dermapen + PRX;
  • Skinbooster Restylane.

Recenzii reale de la clienți

Programează-te chiar acum!

Sănătatea ta merită atenție imediată! Sună acum și fă-ți o consultație de specialitate.